PĂRINȚII ȘI PRIMII 7 ANI

Părinţii mei, în anii grei ai războiului. Tata, căpitan, în uniformă de front

M-am născut în Iași ...

    M-am născut în Iaşi, pe 14 noiembrie 1955, unicul copil al lui Pavel şi al Tamarei Sălceanu.

    Tatăl meu, ofiţer activ de artilerie, a luat parte în linia întâi a războiului purtat de România în cea de-a doua conflagraţie mondială, începând cu trecerea Prutului (22 iunie 1941) şi terminând cu dramaticile lupte din Munţii Tatra (12 mai 1945).

    Mama, Tamara Vâlcean, a absolvit Liceul „Regina Maria” din Bolgrad în anul 1937. S-au cunoscut în condiţiile dramatice ale retragerii din Basarabia, în iunie 1940, s-au căsătorit în plin război, pe 13 noiembrie 1941.

    Tatăl a fost decorat cu Steaua României şi Coroana României (decoraţii de front, „cu spade”) fiind grav rănit în luptele de la Odessa. Paradoxal, această rană care putea fi mortală, i-a salvat indirect viaţa. Rămânând ţintuit de patul Spitalului militar din Chişinău timp de 90 de zile, nu şi-a însoţit regimentul în dezastrul de la Cotul Donului.

    Credincios principiului conform căruia armata trebuie să slujească ţării şi nu partidelor, tatăl meu a refuzat orice implicare politică, lucru care i-a atras o prematură trecere în rezervă, dar cu grad de locotenent-colonel. Absolvirea cursurilor Facultăţii de fizică-matematică din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza”, în anul 1956 i-a facilitat integrarea în viaţa civilă.

    Am învăţat foarte multe de la părinţii mei, am primit doar o singură palmă şi asta de la bunica mea, atunci când, la vârsta de 3-4 ani, am aruncat pe jos o felie de pâine!

    Mă străduiesc să urmez îndemnul tatălui meu, pe care mi-l reamintesc la fiecare început de zi, în timpul bărbieritului : „Băiete, când te bărbierești, să nu-ti fie jenă de omul pe care-l vezi în oglindă!”